O vorbă înţeleaptă spune că nu există întrebări stupide, ci doar răspunsuri prosteşti. Orice întrebare e legitimă, pentru că se adresează unui teritoriu adânc al fiinţei umane: cel al cunoaşterii. Nu poţi însă cunoaşte dacă, înainte de aceasta, nu vrei să cunoşti. Cuvântul "descoperire" aplicat ştiinţei sau oricărui alt domeniu "pozitivist" nu are sens - deşi el poate fi riguros exact: gravitaţia, de pildă, a existat mult înainte de a fi descoperită de om. La fel şi electricitatea şi toate legile fizicii. Dau însă conceptului un sens literar-metaforic. Descoperirile întâmplătoare (Columb ajunge în America, deşi ce-i interesa pe el, pe Ferdinand al II-lea de Aragon şi pe Isabela I a Castiliei era un nou drum spre India!) nu sunt nici ele chiar... întâmplătoare. Dacă ar fi rămas acasă, Columb n-ar fi descoperit nimic. A fost necesar să pornească la drum pentru a întâlni un teritoriu necunoscut şi oameni necunoscuţi, un alt cer şi o altă zare.
Există, desigur, o lungă listă de legi şi formule care sunt, mai mult sau mai puţin, rodul întâmplării. Dar şi în acest caz e vorba de conştientizarea noutăţii - ceea ce exclude ideea simplei "descoperiri", de parcă lucrurile s-ar fi aflat acolo de la începutul lumii şi, deschizând întâmplător uşa miracolelor, dai peste ele. Ar fi trist să... descoperim că toată cunoaşterea umană e rolul hazardului şi că e doar o chestiune de timp să ajungi la una sau alta din realităţile misterioase. Din acest motiv, prefer termenul de invenţie. Gândiţi-vă doar cât de frumos sună: Inventarea Americii! Gândiţi-vă câte sensuri se ascund în spatele acestei sintagme! Câtă aglomerare de speranţe, gânduri şi iluzii! Cântă voinţă de a aduce Paradisul pe Pământ!
La noi, întrebarea (scormonitoare, ajutătoare, politicoasă, exclamativă, derutantă, parşivă, insinuantă şi de toate celelalte feluri imaginabile) e înlocuită, de re
