Poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Arad bat la uşa arădenilor pentru a-i atenţiona despre înşelăciunile cu cartele pre-pay, care s-au înmulţit foarte mult în ultima vreme. „În ultima vreme avem multe sesizări prin care oamenii sunt sunaţi şi li se spune că au câştigat sume de bani sau diferite premii, dar pentru a afla mai exact ce au câştigat şi pentru a intra în posesia premiului, trebuie să alimenteze un cont bancar sau să încarce un pre-pay cu sume ce au ajuns şi la 250 de euro. Doar într-o singură zi am avut 5 reclamaţii”, a declarat, astăzi, Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad.
Poliţiştii vă avertizează că nimeni nu vă cere bani pentru a vă da un premiu şi cu atât mai mult, nu aveţi cum să câştigaţi un premiu dacă nu aţi participat la niciun concurs.
Autorităţile le mai vorbesc oamenilor şi de alte metode de înşelăciune apărute în oraş, prin care diferiţi infractori pot să fure din locuinţe, după ce se prezintă ca fiind reprezentanţi ai unor instituţii prestatoare de servicii.
Poliţiştii de proximitate au participat şi la aproape 140 de întâlniri cu asociaţiile de proprietari, dar şi la alte aproape 500 de activităţi în comunitate, unde, printre altele, au discutat aceste probleme.
Numai în primele luni ale anului, poliţiştii de proximitate arădeni au rezolvat 174 sesizări şi reclamaţii venite din partea populaţiei, au întocmit 39 de informări adresate instituţiilor cu atribuţii în deservirea cetăţenilor, iar 6.660 cetăţeni au fost primiţi şi consiliaţi în punctele de consiliere.