Inca un capat Când se pomeniseră aşa, intâmplător, vecini de scaune inalte, rotitoare, la tejgheaua barului – intâmplător, oare, dacă abia la a treia atare incidenţă ea avea să-i vorbescă? –, aşadar, peste două astfel de coincidenţe de neprevăzut, la al doilea sau al treilea coctail, ea i se adresă aşa, ca printre altele, fără gând ascuns sau intenţie de bătaie lungă: – Cred că ţi-ar merge dacă ţi-ai lăsa barbă... Cel puţin dacă ai umbla niţel nebărbierit... Sigur, el văzuse panourile alea mari cu reclame de macho imbrăcaţi super, la cravată, in blugi sau cu cămaşa descheiată, cowboyeşte-broadwayeşte, obligatoriu – neraşi, cu barba crescută de colea 0,74 centimetri. Vede-se, e la modă. Americană. Apoi, graţie acestor panouri, deja – şi globală. (Să nu se greşească a spune: universală, moda – ingerii nu umbă nebărbieriţi... In genere, pare-se nici nu le cresc tuleie...) El ridică, jucat-sfios, din umeri. Iar a doua zi şi alte trei patru zile următoare, işi spuse să nu se mai bărbierească. Şi să se privească mai des in oglindă, să intuiască dacă ea avusese, totuşi, dreptate. Parcă da. O confirmă chiar dânsa, când, la a zecea, poate, intâmplătoare invecinare, cot la cot – acum scaunele de la tejghea parcă se mai apropiaseră inde ele –, s-o fi făcut barmanul, care deja pricepea anumite nuanţe şi căruia ii era convenabil să aibă doi clienţi fideli, ce comandă câte trei-patru coctailuri? – zise: – Vezi că am avut dreptate? Eşti mişto aşa, cu barba niţel crescută. Când ea cobori din taxi – o conducea acasă –, el ii... sărută mâna! – Vai, ce plăcut inghimpă barba ta! exclamă ea, nevinovat-teatral, cu cealaltă palmă, liberă, trecându-i, arcuit, pe barbă, a mângâiere, a răspăr plăcut. Dar nu se opri la atât: se aplecă şi-l sărută in desimea bărbii scurte şi, făcând: Pa! Pe mâine! – porni spre scara blocului in care locuia. După ce taxiul demară din nou, să-l ducă şi pe el