Zi de sărbătoare, aşa şi aşa. În mansardă, meşterul a dat cu palux după capul lui. Căcăniu. După amiază plecăm spre Ateneu, unde Alexandra e nominalizată la premiul Ministerului Culturii. Nu are cum să-l ia, dar pentru ea e mult. Cerul arată a ploaie. Noi am lăsat deschisă fereastra mansardei. Hotărâm ca eu să mă duc şi să revin, cu vreun taxi. Găsesc repede unul, norocul meu că nu mă ia. Nu merg încotro ar vrea el. Pe drum, bag de seamă: înaintez mai repede decât maşinile, de multe ce sunt. Ajuns, constat că meşterul a lăsat în funcţie aerul condiţionat. E prea târziu să mă mai întorc la Ateneu. Văd evenimentul la televizor. Premiile, bine date. Biata Alexandra: nominalizaţii nu sunt numiţi. Nivelul ceremoniei, submarin. Ne reîntâlnim la restaurantul la care ne-a dus, nu de mult, A.P. E onomastica lui T. Abia acum plouă, zdravăn, dar noi, veniţi din direcţii opuse, am apucat să intrăm. De n-aş fi închis fereastra... Ca după toate restaurantele, noaptea trece greu.

"...nu există tipul Ťindividului slab la aritmeticăť." La aritmetică, poate nu. Dar la algebră, trigonometrie, geometria în spaţiu... Aoleu!

Peste vară, spre destindere, Călinescu introduce rubrica Prostologhicon. Ciudat lucru, nu are umor. Ciudat, fiindcă la "sfaturile practice" are - umor reţinut, pince sans rire: un bun talisman ar fi trifoiul cu patru foi cules într-o vineri la amiază. Să ni-l amintim şi pe pisoiul care toarce după ce miorlăie de două ori.

Casa asta începe să confirme că e mai bătrână decât noi. Cu 50 de ani.

La puţin timp după înfiinţare, Călinescu denunţa personalităţile care nu se abonaseră la Jurnalul literar. Am de gând să fac la fel cu cine nu apreciază cum se cuvine rubrica de faţă. Aştept, deci, confirmări. Se poate şi prin telefon.

Pe meşterul ăsta va trebui să-l luăm cu noi la Luxemburg, ca să dăm gata ce a