Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brisc contestă revocarea din funcţie

Publicat in Adevarul, vineri 15 mai 2009 · ·

Fostul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a atacat cu recurs decizia CSM. Sancţiunea prim-procurorului a venit ca urmare a divulgării în presă a unor informaţii despre o anchetă ce era în derulare.

Prim-procurorul Vasile Ioan Brisc de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a contestat revocarea din funcţie, dată în urmă cu câteva zile de către Secţia pentru Procurori a Consiliului Suprem a Magistraturii (CSM). Decizia a venit ca urmare a unei sancţiuni disciplinare.

Surse apropiate prim-procurorului arată că acesta, în calitate de purtător de cuvânt al instituţiei, ar fi dat publicităţii informaţii despre o cauză ce era în curs de cercetare şi în care ar fi adus atingere imaginii unor colegi. Conform aceleiaşi surse, comunicatul care i-a atras sancţiunea ar fi fost emis la sfârşitul anului trecut, când a şi fost înlocuit de un alt coleg în funcţia de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

Avertisment urmat de revocare

Conform Legii 303 din 2004 care priveşte statutul magistraţilor, avertismentul atrage după sine şi revocarea din funcţie. Cauza lui Vasile Ioan Brisc a fost analizată de Secţia disciplinară pentru procurori a CSM. Această decizie nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fapt care s-a şi întâmplat. Aceleaşi surse din apropierea prim-procurorului afirmă că magistratul a depus deja o contestaţie şi că în aceste zile se află la Bucureşti unde îşi susţine cauza.

Vasile Ioan Brisc nu a dorit să comenteze în niciun fel această decizie a CSM. De altfel, nici purtătorul de cuvânt al Parchetului nu a vrut să declare prea multe. „E o problemă delicată, nu aş vrea să comentez”, a arătat Ioan Petrean, contactat de jurnaliştii de la ziarul „Adevărul de Seară”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 28 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 43 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°