Avand in vedere ca Guvernul finanteaza 50% din acest proiect, 30% este asigurat de consiliile locale si 20% de clientul final, valoarea totala a proiectului se ridica la circa 200 de milioane de euro. Astfel, proprietarul locuintei va trebui sa scoata din buzunar circa 800 de euro, restul fiind suportat de autoritati.
Programul de reabilitare a cladirilor construite inainte de 1990, in numar de peste 89.000 de blocuri, adica 3,2 milioane de apartamente, este asteptat cu mare interes de companiile mici de constructii, care intampina dificultati in prezent din lipsa de proiecte, potrivit reprezentantilor Asociatiei Romane a Antreprenorilor din Constructii (ARACO).
Totusi, suma alocata acestui proiect este infima in comparatie cu necesarul de investitii, care se ridica la 10 miliarde de euro. Deja cererile depasesc valoarea alocata de Guvern.
„In doua luni dupa emiterea normelor, Guvernul a primit din partea primariilor solicitari in valoare de 785 de milioane de lei, dublul sumei alocate", a declarat Vasile Blaga, ministrul dezvoltarii regionale si al locuintelor. Insa suma aceasta ar putea fi dublata, potrivit lui Blaga, inca 100 de milioane de euro urmand sa fie alocate in iulie de la Comisia Europeana, pentru a acoperi cererile primite.
„La acest program este si o problema legata de necunoasterea avantajelor reabilitarii. Primariile trebuie sa distribuie fly-ere cu informatii in care sa informeze asociatiile care sunt beneficiile in ceea ce priveste economiile viitoare de energie. Ar trebui luat exemplul orasului Turnu-Severin, unde primaria s-a oferit sa ajute asociatiile care sunt interesate cu cei 20% pe care trebuie sa-i dea clientul final", a declarat Adrian Florescu, directorul general al ARACO.
La randul sau, Blaga a atras atentia primarilor ca sunt raspunzatori pentru indicatorii tehnici aprobati de consiliile locale si a preciz