Lucian Blaga e mut ca o lebădă", astfel sună unul din marile sale versuri, - efigie, de specială percutanţă - şi iată că această fecundă muţenie, ocrotitoare a misterelor, face să se ivească nu numai poezia sa, dar şi un sistem filosofic (primul scris în limba română), articulat mai întîi în Trilogia cunoaşterii (care debutează în 1931, cu volumul Eonul dogmatic) şi se desfăşoară în continuare, de-a lungul unui întreg deceniu de remarcabilă fertilitate, în Trilogia culturii, urmată de Trilogia valorilor. Începem să-l citim acum în traducerea franceză, apărută la prestigioasa editură L'Age d'Homme; binevenit prilej de a-l reciti după cîteva decenii, de a-l reciti pur şi simplu, dar şi de a-i măsura, în condiţii de necesară obiectivitate, de confruntare cu exigenţele şi rigorile unei limbi de circulaţie universală, puterea de rezistenţă, impactul în timp şi (de ce nu?) potenţiala actualitate. Ceva se pierde în strînsoarea însăşi a acestei experienţe, se pierde bogata sevă a expresivităţii textului românesc, şi ceva, totuşi, vrînd nevrînd, se cîştigă, de n-ar fi decît să vorbim de la fel de sigura sporire în amplitudine, ecou şi internaţională "comunicativitate" a unui mesaj de gîndire profundă, de pasiune intelectuală, de acută şi dovedită convergenţă cu aşteptările contemporane, cu marile curente de idei ale secolului XX, pe care Lucian Blaga le întîlneşte şi faţă de care, cu prudenţă, încearcă să-şi definească, iată, o încă posibilă originalitate.
"Sufletul lui e în căutare,/ în mută, seculară căutare,/ de totdeauna/ şi pînă la cele din urmă hotare" - spune poetul în cunoscutul Autoportret. Nu "sună" deloc anacronic rezultatele acestei căutări în auzul nostru, în auzul în genere al omului de astăzi, mai mult ca oricînd, chiar dacă nu-şi dă seama de asta, dornic de elevaţia gîndirii şi de o spiritualitate în stare să depăşească o existenţă pur mater
