Oana Ioniţă, bebeluşa blondină de la „Cronica cârcotaşilor” şi prezentatoarea emisiunii „Vedete-n figuri” de la Prima TV, şi-a făcut o tradiţie din a pleca, pentru lunile de vară, să danseze într-un club din Ibiza. Sunt cinci ani de când bebeluşa Oana nu a mai dat ochii cu litoralul românesc şi asta nu numai pentru că „este scump şi gălăgios”, ci şi pentru că vedeta Prima TV are altă treabă: să încingă atmosfera petrecerilor din insula care nu doarme niciodată.
Bebeluşa Oana nu pleacă singură la distracţie, ci însoţită de alte câteva compatrioate, talentate în ale dansului. După ce va termina filmările pentru „Cronica cârcotaşilor” şi „Vedete-n figuri”, emisiuni care vor fi în pauză pe timpul verii, Oana le va urma pe finalistele care vor fi selectate pe 24 mai, în insula petrecerilor.
„În Ibiza am construit o mică Românie”
Dacă românii nu se bucură de o reputaţie prea grozavă în afara ţării, în Ibiza, fetele noastre au reuşit să schimbe prejudecăţile, crede Oana. Când vedeta a ajuns prima oară în Ibiza, în cluburi dansau câteva fete din toată lumea. Acum, numărul lor a crescut semnificativ, iar 30% dintre ele sunt românce.
„Oamenii de acolo au convingerea că românii sunt foarte talentaţi. Acolo am construit o mică Românie, de care ceilalţi români ar trebui să fie mândri. Am creat o impresie de oameni foarte muncitori, inventivi şi descurcăreţi. Prietenii de acolo mă aşteaptă în fiecare an cu braţele deschise. Dacă în România sunt Oana-Daniela Ioniţă, în Ibiza sunt Daniela, imaginea clubului Amnesia”, ne-a povestit Bebeluşa.
Îşi doreşte o familie
Deşi momentan este singură, Oana îşi ţine la distanţă pretendenţii amatori de distracţii pasagere din Ibiza. „Se ştie că mulţi bărbaţi sunt gay şi mai mulţi sunt atât de efeminaţi că devin cei mai buni prieteni ai omului. Sincer, la ce pr