Există alimente cu puţine calorii şi o valoare nutritivă ridicată, care aduc şi beneficii sănătăţii, prevenind apariţia unor boli grave cum ar fi cancerul, diabetul şi bolile de inimă. Iată câteva exemple, precum şi informaţii privind potenţialul caloric şi substanţele nutritive conţinute.
1. Caisele conţin beta caroten, o substanţă care previne îmbătrânirea celulelor şi îmbunătăţeşte vederea. Corpul nostru transformă beta carotenul în vitamina A, care ajută la prevenirea cancerului, în special a celui de piele. O caisă are 17 calorii, zero grame de grăsime şi un gram de fibre. Nu trebuie să fie prea coapte - devin moi, iar acest lucru înseamnă că au pierdut o mare parte din nutrienţi.
2. Avocado are fibre şi acid oleic, o grăsime nesaturată care ajută la scăderea nivelului colesterolului rău şi creşterea colesterolului bun. Conţine 81 de calorii, opt grame de grăsime şi trei grame de fibre.
3. Zmeura este o sursă de acid elagic, care ajută la stoparea creşterii celulelor canceroase, vitamina C şi fibre care favorizează digestia. O ceaşcă de zmeură conţine 60 de calorii, un gram de grăsimi şi opt grame de fibre.
4. O jumătate de pepene galben are în compoziţie 117 mg de vitamina C, adică dublu faţă de necesarul zilnic al unei persoane, şi beta caroten. Ambele substanţe sunt puternic antioxidante, protejând celulele de atacul radicalilor liberi, responsabili de îmbătrânirea prematură a organismului. Are 97 de calorii, un gram de grăsimi şi două grame de fibre.
5. Fructele de merişor ajută în lupta cu infecţiile, prevenind înmulţirea bacteriilor. O ceaşcă de suc obţinut din fructe proaspete conţine 144 de calorii, zero grame de grăsimi şi zero grame de fibre. Se consumă neîndulcit.
6. Roşiile au în compoziţie licopen, un carotenoid cu efecte antioxidante puternice. Studiile au arătat că ele pot să reducă riscul de cancer de colon la