Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Majoritatea romanilor se asteapta la un curs sub 4,2 lei in decembrie, sub prognozele analistilor

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 15 mai 2009 ·

Euro ar putea sa se afle intre 3,8 si 4,2 lei la sfarsitul anului, considera mai bine de jumatate din cei peste 2.250 de cititori ai ZF care au raspuns in cadrul sondajului derulat pe site-ul zf.ro.

Aproape 15% dintre cititorii care au participat la sondajul realizat de ZF vad euro intre 4,2 si 4,4 lei in decembrie, in timp ce numai 13% dintre ei vad cursul peste 4,4 lei/euro.

Guvernatorul Mugur Isarescu a aratat saptamana trecuta ca deprecierea leului a contribuit deja la corectarea dezechilibrelor externe si nu mai sunt necesare noi cresteri ale cursului. Analistii noteaza ca evolutia leului ramane dependenta de sentimentul investitorilor internationali, dar se asteapta ca perceptia asupra economiei romanesti sa se deterioreze in toamna, cand se vor vedea efectele recesiunii, prin cresterea somajului si a problemelor cu care se confrunta companiile. Euro s-a apropiat ieri din nou de pragul de 4,2 lei pe piata valutara, dupa o pauza de aproape doua saptamani, dupa ce sentimentul investitorilor internationali s-a deteriorat din nou.

BNR a calculat ieri un curs de 4,1891 lei pentru un euro, cu 3,17 bani peste nivelul din ziua precedenta. Dolarul a castigat 4,26 bani, urcand pana la 3,0821 lei. Pe piata interbancara euro a urcat de la 4,18 lei la deschiderea pietei pana la niveluri de 4,1950 lei in a doua parte a zilei.

Fata de minimul atins in urma cu o saptamana, de 4,1281 lei, euro marcheaza acum o apreciere in fata leului de 1,4%.

„Forintul maghiar a condus seria de deprecieri la nivel regional. Leul nu s-a desprins de trend si cotatiile au urcat de la 4,18 lei/euro la deschiderea pietei la 4,1950 lei/euro, chiar daca pe fondul tranzactionarii unor volume reduse. Cum deprecierea ar putea sa continue chiar mai rapid vineri, pe fondul anuntarii datelor privind PIB in primul trimestru, este posibil ca BNR sa intervina pentru

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 20 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 21 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 2 ore
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°