Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânători de reduceri şi de preţuri foarte mici

Publicat in Adevarul, vineri 15 mai 2009 ·

Cine nu este interesat să primească două produse la preţ de unul?! În faţa raftului, preţul este cel care decide, iar perioadele de reduceri au devenit cele mai profitabile pentru magazine.Supermarketurile de tip discount au clienţi din belşug tot timpul anului. La polul opus, centrele comerciale sunt pline de lume mai ales în perioadele de reduceri. Citiţi şi:

Promoţie de stele

Patru studenţi vând pupici la promoţie

Pensionar, peste 60 de ani, locuitor în marile oraşe ale ţării. Aşa arată profilul clientului fidel al magazinelor ce oferă promoţii peste promoţii tot timpul anului, precum XXL sau Penny Market.

Imaginea capătă contur când intrăm într-un astfel de magazin. Familişti, gospodine şi bătrâni. Cozi de câţiva zeci de metri în fiecare sâmbătă dimineaţa şi reduceri mai ales la produse alimentare de bază precum lapte, carne, zahăr sau făină.

La fel se întâmplă şi la supermarketul de cartier ce oferă periodic produse ce mai au câteva zile până la depăşirea termenului de valabilitate. „Îmi iau câte o ciocolată la ofertă pentru că oricum o consum cum ajung acasă. Nu mă interesează că expiră peste trei zile”, spune Ioana Matei, o bătrână de 67 de ani din Capitală.

Ştie ce înseamnă să trăieşti din reduceri. De fapt, din produse ieftine. „Pentru mine şi un preţ mai mic cu doi - trei lei e ceva. La cumpărăturile pe care le fac săptămânal se simte”, îşi face un calcul pensionara. Când nu sunt reduceri la supermarket, preferă să se târguiască la piaţă.

Viaţă de student

Nici studenţii nu evită promoţiile. Cheta pentru o sticlă de suc plus una gratis este o practică frecventă în cămine. La haine, nu mai încape discuţie. Sezonul de reduceri aduce în magazinele de îmbrăcăminte mai mulţi studenţi decât tot restul anului.

„Până acum, ofertele speciale desfăşurate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°