Rafuiala cu trecutul practicata de Alexandru Tocilescu mi se pare unul dintre cele mai sanatoase si coerente programe teatrale de la noi, si asta fara ca autorul sa fie obsedat de realizarea unui atare program.
Nu ai voie sa treci cu vederea cand un regizor monteaza de-a lungul a cativa ani spectacole ce trateaza diferitele realitati ale regimului comunist, dilatand perceptia omului obisnuit fata de efectele absurde ale ideologiei (cu sprijinul unor scriitori romani sau straini). Mai ales cand e limpede ca acestea au fost generate de un impuls autentic, de o preocupare constanta pentru o necesara aducere-aminte. Titluri precum "O zi din viata lui Nicolae Ceausescu", de Denis Dinulescu, la Teatrul Mic, "Comedie rosie", de Constantin Turturica la National sau "Elizaveta Bam", de Daniil Harms la Bulandra au pus bazele acestei "cercetari" pe baze teatrale dedicate efectelor comunismului asupra umanitatii. Cel mai nou spectacol al regizorului, "Casa Zoikai", de Bulgakov, la Comedie, nu face decat sa continue seria. Si e o buna continuare, pentru ca pastreaza amprenta unui creator ce refuza patetismele, desi trateaza o tema extrem-sensibila. Tocilescu intelege sa trateze ranile trecutului cu o doza de umor, stiind in acelasi timp, cum sa faca trecerile de la episoadele comice - uneori chiar grotesti, precum in "Casa Zoikai" – la momentele ce-ti fac inima sa se stranga. Asa se naste in noi, spectatorii de azi, printre care se afla cu siguranta tineri ce nu stiu mai nimic despre regimul comunist si urmarile lui, ecoul umilintelor indurate de oamenii acelor vremuri.
***
La fel ca Elizaveta Bam, asediata in propria casa de reprezentantii unei puteri abuzive, care vor sa o ridice pentru vini inchipuite, Zoika este si ea o victima a regimului, insa una care intelege sa se zbata mai mult. Nu este o zbatere cu sens, fiindca pana la urma femeia va sfarsi la fel,
