Simte sangele de la o posta si se hraneste cu aerul care-i ajunge in nara politica. Intr-un codru framantat de vant, cu unde curate, al carui sunet se limiteaza la un fosnet darz, dar monoton, s-ar plictisi teribil.
Condamnat la padure, si-ar face o casuta-musuroi si-ar pandi iepurasii, imaginandu-si ca sunt crocodili. N-ar avea teama sa se masoare nici cu ursii, deoarece acestia n-ar putea clasifica aratarea - picioare de tap, coada de bivol, limba despicata, clesti in loc de dinti, ochi de viezure si spinare de mamut - si ar fi luati prin surprindere.
Ce-o avea in comun cu Mircea Geoana? Un tip educat, cu unghiile ingrijite, periculos de sincer pentru un politician, fara sa stapaneasca arta minciunii (adica se vede cand presteaza), bolnavicios de sensibil in fata atacurilor, un martian caruia cineva, vrand sa faca o gluma, i-a schimbat destinul.
Aparent nimic. A fost condamnat din start sa-si deschida urechea in care primarul de la 5 i-a promis cunoastere despre tot ce misca in partid, pe considerentul ca detinand informatia, stapanesti situatia. Si avea nevoie de o certitudine, dupa ce a fost abadonat de flacaii de la Cluj, care i-au batut obrazul ca, desi l-au scos presedinte, le-a intors spatele.
Si cum inapoi la Ion Iliescu nu te intorci imediat dupa ce i-ai pus chilotii pe fata, in vidul de sustinere a avut nevoie de certitudini. Pe care i le-a dat Marian Vanghelie, aflat si el in cautare de papuc peste care sa-si traga bocancul.
Aceasta alianta a prostului gust va rezista, deoarece probabil ca intre timp s-au intamplat si viramente, or odata facute, ele te leaga pe viata. Doar ca va veni momentul in care Geoana va regreta ca nu s-a dus la presedintele-fondator, cu basca in degetele rusinate.
Iliescu tine atat de mult la unitatea partidului, sentiment care egaleaza orgoliul sau nemarginit,
