Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea termică, finanţată şi de la UE

Publicat in Adevarul, vineri 15 mai 2009 ·

Necesarul pentru acest an va fi acoperit cu 100 de milioane de euro din împrumutul acordat de Comisia Europeană. Pentru finanţarea programului de reabilitare termică, Guvernul a alocat 85,7 de milioane de euro de la bugetul de stat. Alte 100 de milioane vor veni de la UE. Din cele 50.000 de solicitări de finanţare existente acum la nivelul primăriilor rezultă un cost mediu de 4.000 de euro/apartament pentru reabilitarea termică. Iniţial, costul mediu fusese estimat la 3.500 de euro/apartament. Până în prezent, Guvernul a primit din partea primăriilor solicitări în valoare de 785 de milioane de lei, dublul sumei alocate.

Consumul minim, redus la jumătate

Oficialii de la Palatul Victoria afirmă că în luna iulie, în urma primirii împrumutului de la Comisia Europeană, vor fi alocate programului încă 100 de milioane de euro pentru a acoperi cererile primite. Dar estimările oficiale arată că, pentru toate cele 83.000 de blocuri cu peste 3,2 milioane de apartamente construite înainte de 1990, suma totală necesară reabilitării termice este de 10 miliarde de euro.

Prin lucrările efectuate se vizează reducerea consumului anual specific pentru încălzire la mai puţin de 100 de kwh/mp, în condiţiile în care consumul actual de energie este cuprins între 180 şi 240 de kWh/mp. Programul de reabilitare a fost extins la toate blocurile de locuinţe realizate după proiecte elaborate în perioada 1950-1990.

Etapele programului

Potrivit legislaţiei specifice, pentru implementarea programului de reabilitare termică trebuie parcurse următoarele etape:

1 Identificarea şi  inventarierea blocurilor de locuinţe;

2 Înştiinţarea asociaţiilor de proprietari de către coordonatorii locali privind înscrierea în programul local;

3 Hotărârea adunării generale a proprietarilor de înscriere în progr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°