Criza de comenzi l-a determinat pe Ioan Simion, acţionarul majoritar al companiei de echipamente petroliere Confind, să-şi regândească strategia de business. Pentru moment, Ioan Simion a ales licitaţiile electronice ca sursă de lucrări. Însă, pe termen lung, se gândeşte la câteva proiecte în energia verde. Antreprenorul prahovean, Ioan Simion, a lucrat în industria petrolieră toată viaţa şi până acum nu s-a gândit să-şi schimbe domeniul.
Dar situaţia economică dificilă din prezent îl pune pe gânduri. Dacă în 2008, compania sa, Confind, specializată în producţia de echipamente pentru industria petrolieră, a înregistrat o cifră de afaceri de 70 de milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de anul anterior, în 2009, perspectiva nu este una optimistă.
Exportul, ce reprezintă aproximativ 50% din cifra de afaceri, s-a redus aproape la zero. „Suntem la nivelul de 60% din producţia pe care o făceam anul trecut”, spune dezamăgit Simion.
Aşa că antreprenorul este nevoit să-şi regândească strategia de afaceri.
Pentru moment, atacă licitaţiile electronice, o sursă inepuizabilă de lucrări, consideră el. „Vrem să abordăm această metodă cu seriozitate, deşi până acum nu m-a interesat, pentru că aveam alte categorii de lucrări”, mai precizează el.
Lupta pentru licitaţii
Pentru a-şi asigura succesul, Simion a dezvoltat departamentul de marketing, ajungând în câteva luni de la 10 angajaţi la 50. „Am făcut o divizie întreagă care lucrează pentru a găsi clienţi. Inclusiv eu fac asta cât sunt la firmă”, explică antreprenorul.
Licitaţiile sunt greu de câştigat, nu sunt specifice industriei de petrol şi gaze, iar comenzile sunt mici.
Totuşi, Simion se mulţumeşte şi cu cele de infrastructură: alimentări cu apă, canalizări sau modernizări de drumuri. Pentru că industria petrolier