Din lipsa de imaginatie si in cautare de audienta/tiraj, presa a inceput sa arunce priviri tot mai insistente catre vremurile de dinainte de 1989. Reportaje sau chiar serii de reportaje vorbesc despre viata romanilor din timpul comunismului sau despre familia Ceausescu.

Demersul in sine poate fi util pentru ca, nu-i asa, cine uita risca sa repete. Generatiile ajunse acum la maturitate si, cu atat mai mult, adolescentii nu stiu mare lucru despre ceea ce se intampla inainte de 1989. Pentru tinerii de azi, Ceausescu e doar un nume din trecut, oarecum exotic si misterios. Cu atat mai mare este responsabilitatea celor care vorbesc despre trecutul recent al Romaniei.

Adesea insa, privirea aruncata in urma nu este scrutatoare si rece, ci usor nostalgica. Sarbatorile comuniste sunt privite cu amuzament si curiozitate. 1 Mai cu mici si bere la defilare, de exemplu, devine astfel chiar un soi de petrecere interesanta.

Exista, apoi, o moda a filmelor romanesti vechi si nu ma refer la cele care chiar merita reluate, cum ar fi "Reconstituirea" sau unele filme istorice. Vedem tot felul de pelicule cu comunisti si securisti de treaba, oameni de nadejde, profesionisti si sufletisti, care propasesc tara cu orice sacrificiu, filme de propaganda care mistifica grav drama cumplita a comunismului.

Recent, aparitia din neant a unui nepot al lui Ceausescu a provocat tot felul de relatari aproape prietenoase despre familia dictatorului, asezonate cu poze de familie induiosatoare, care mai ca-l faceau simpatic pe cel care a nenorocit milioane de oameni.

A fost un alt prilej ca personaje, ele insele cu trecut dubios, precum Paula Iacob, sa faca minute in sir apologia unor oameni precum Nicu Ceausescu. Asta dupa ce Zoe Ceausescu fusese deja indelung victimizata.

Ce poate intelege un tanar din asta, daca mai are acasa si do