Sfantul Chiriac si "traistarii" lui
Mai sunt sihastri in muntii Neamtului! Nimeni nu le stie nici numarul, nici numele. Uneori, mai ales in Postul Pastelui, coboara din munte si se strecoara in biserica, retragandu-se ca niste umbre in asteptarea Liturghiei si a Sfintei Impartasanii. Vin ca un abur, ca un vant calin de primavara, si tot asa pleaca, la linistea si osteneala rugaciunii. Li se mai spune "traistari", anahoreti cu desaga in spinare, nedespartiti niciodata de icoana Maicii Domnului, de Filocalie si de Psalmi. Stiuti doar de Dumnezeu, se adancesc in crapaturile pamantului, unde postesc si se roaga mereu pentru noi, pentru slabiciunile si pacatele noastre. Nu vor rasplata pentru osteneala lor - nici macar o vorba de recunostinta. Plata lor e linistea, isihia si impacarea cu Dumnezeu. Plata lor e dincolo - in alt timp si in alta lume.
Sinaiul din Muntii Neamtului
Pustnicii nu au varsta. Nu au insemne speciale si nici grade ierarhice. Le ajung doar hainele ponosite si numele calugaresc, de botez. Se cunosc intre ei, dar nu se viziteaza decat rar, atat cat sa puna o intrebare si sa-si cerceteze starea si sanatatea.
Icoana ferecata in argint In singuratatea muntelui, li se ascut simturile atat de puternic, incat aud orice fosnet sau soapta, orice clipocit sau calcatura de om. Atunci ies din coliba si se ascund nemiscat intr-un tufis. Se fac totuna cu padurea, cu rugii de mure. Chiar aflat langa el, privindu-l in ochi, nu-l vezi. Capata forma de frunza, de copac, de cioata. Sta si te cerceteaza, cine esti si cu ce ganduri ai venit pana la chilia lui. Il vezi numai daca el vrea sa fie vazut. Iti apare in cale si iti vorbeste, numai daca l-ai convins ca ai nevoie cu adevarat de prezenta si cuvintele lui. E o senzatie ciudata, sa nu vezi nimic si totusi sa te simti privit. E o senzatie pe care nicaieri nu o traiesti mai
