Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua, revanşă

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 16 mai 2009 ·

"Militarii" au cîştigat ieri, în semifinale, în faţa campionilor de la HCM Constanţa, dar după executarea aruncărilor de la 7 metri

În urmă cu o săptămînă, în ultima etapă din Liga Naţională, Steaua încheia la egalitate, pe teren propriu, 32-32, meciul cu o echipă a HCM compusă mai mult din rezerve. Ieri, cele două rivale s-au reîntîlnit în semifinalele Cupei României, competiţie găzduită de Sibiu. A fost din nou o confruntare echilibrată, de data aceasta însă între primele garnituri.

Campionii au condus aproape în permanenţă în prima repriză, chiar dacă veteranul Ştefan Laufceac a apărat bine buturile steliste. În partea a doua, bucureştenii s-au apropiat, au egalat şi chiar au avut avans de unu sau două goluri. Meciul a fost piperat de numeroase eliminări şi de incidente între jucători sau cu arbitrii băimăreni Marta şi Hendrea. Stelistul Savenco l-a lovit cu pumnul pe antrenorul secund şi jucătorul constănţean Adzici, iar un pic mai tîrziu Constantin Cazacu, finanţatorul "militarilor", a primit cartonaş roşu după ce a luat mingea şi a aruncat-o în tribună.

La finalul timpului regulamentar de joc, scorul a fost identic celui din campionat, 32-32. Pentru deciderea calificatei în finală, s-a trecut direct la executarea aruncărilor de la 7 metri. Steaua le-a marcat pe toate, prin Georgescu, Stavrositu, Vujadinovici, Şania şi Rudici. Constănţenii au înscris prin Sadoveac, Buricea, Sabou şi Toma, însă Adzici a ratat.

Steliştii se califică pentru al treilea an consecutiv în ultimul act al Cupei României. Ei au cucerit trofeul la ultimele două ediţii chiar contra celor de la HCM, în 2008 tot după lovituri de penalitate.

Cîştigătoarea competiţiei se va decide duminică, de la ora 11:00, "militarii" urmînd să înfrunte echipa selecţionerului Aihan Omer, UCM Reşiţa, care a învins-o ieri pe Dinamo Bucureşti cu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Cod Roșu de caniculă în București și județul Ilfov! A fost transmis mesaj Ro-Alert

Ziua Constanta acum 12 minute
În contextul emiterii avertizarii meteorologice cod roșu, valabilă pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă în perioada 22.07.2025, ora 10:00 - 23.07.2025, ora 10:00, privind temperaturi maxime între 40 și 41 de grade, disconfort termi

BREAKING Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat marți că poliția din Grecia l-a reținut pe oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, transmite Zdg.md. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Kaufland România lansează, în premieră națională, programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare București, 22 iulie 2025 – Kaufland România, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, lansează în premieră în România programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Opera

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 34 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

Turul Franței: Mathieu van der Poel abandonează din cauza unei pneumonii

Mediafax acum 22 minute
Conform anunțului oficial de marți dimineață al echipei, Van der Poel a acuzat în ultimele zile simptome ale unei răceli ușoare, însă starea sa s-a agravat considerabil în cursul zilei de luni. Sportivul a fost monitorizat constant de stafful medica

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

25°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°