Este observabil din notaţiile agendei Elenei Ceauşescu că practica de a ţine ea locul Tovarăşului n-a fost ceva deosebit pe timpul evenimentelor din decembrie 1989. Spre exemplu, în absenţa şi la pregătirea plecării lui Nicolae Ceauşescu, la Praga, din 17 mai, Elena Ceauşescu a fost deosebit de implicată.
Marţi, 16 mai, în ajunul plecării, prima notaţie din agenda Cabinetului 1, consemnează o primă vizită (a Polianei Cristescu). Începută abia la ora 11:20. Ar fi cu totul neobişnuit ca Elena Ceauşescu să fi venit atât de târziu la birou. Fiind însă discuţii interesante la Cabinetul 1, ţinuse să fie prezentă la ele. Impunându-şi voinţa, percepută de aceia care lucrau nemijlocit cu ei amândoi, ca subjugând-o pe-a lui. Prezenţa şefului Cancelariei CC şi a şefului Protocolului de Stat, după-amiaza, la Cabinetul 2 poate indica, de asemenea, punerea la punct a ultimelor detalii din călătoria lui Ceauşescu.
Fără Tovarăşul, la "săliţă" a condus după-amiaza o şedinţă de lucru pe tema combinatului chimic din Drobeta-Turnu Severin (orele 16:20-18:05). Şeful de cabinet menţionează exclusiv prezenţa demnitarilor: Silviu Curticeanu, Gh. Oprea, I. M. Nicolae şi... Gh. Dinu.
Care însă dintre cei trei Gheorghe Dinu, membri ai CC al PCR în acel moment?! Mai mult decât probabil, nu-l chemase pe Dinu I. Gheorghe, ţăran din comuna de baştină a lui Chivu Stoica, Smeeni (Buzău), "cooptat" în CC pe vremea când era preşedintele CAP-ului din satul natal. Un alt Dinu M. Gheorghe, din Corneşti-Dâmboviţa - care-ar fi trebuit după studiile menţionate să fi fost colegul de studenţie al Tovarăşei la chimie -, îndeplinea în mai 1989 funcţiile de director general al Centralei de Produse Anorganice Râmnicu-Vâlcea şi preşedinte al Comisiei pentru tipizare, standardizare, normare şi calitate în industria chimică. Iar ultimul Dinu Gheorghe din CC fusese