Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac (foto), şi Gabriel Sandu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, au semnat ieri, primul contract de finanţare în domeniul e-sănătăţii privind implementarea unui sistem naţional de prescripţie electronică. Proiectul are un buget total de 88.714.500 de lei (71.000.000 lei - finanţarea nerambursabilă acordată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi 17.714.500 lei - contribuţia Ministerului Sănătăţii). Potrivit lui Bazac, Sistemul Naţional de Prescripţie Electronică reprezintă un pas important în informatizarea sistemului sanitar românesc. Practic, prin acest sistem va fi facilitat transferul şi schimbul de informaţii între medicii prescriptori, casele de asigurări de sănătate din ţară şi farmacii. O dată ce sistemul va fi informatizat, va duce la eficientizarea proceselor de prescriere şi eliberare a reţetelor. Se vor elimina astfel erorile de medicaţie şi neregulile care apar în sistemul actual de prescripţie. De asemenea, se va îmbunătăţi sistemul de monitorizare şi control al consumului de medicamente.
De acest proiect ar urma să beneficieze cele 44 de case de asigurări din ţară, 5350 de farmacii şi aproximativ 30.000 medici care au contract cu casele judeţene de asigurări de sănătate, dar şi cei aproximativ 12.000.000 de asiguraţi din sistemul asigurărilor de sănătate din România.
„Securitatea pacientului va fi principalul beneficiu al proiectului, prin eliminarea erorilor cauzate de scrisul de mână ilizibil, de interacţiuni între medicamente scăpate din vedere, dozare sau frecvenţă de administrare incorecte, prescrierea unor medicamente scoase din uz, alergii ignorate, plan terapeutic neactualizat. Proiectul urmăreşte strategia privind raţionalizarea costurilor în sectorul farmaceutic”, a declarat, ieri, la semnarea proiectului, ministrul Ion Bazac. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac (foto