Principalele ştiri din Craiova , prezentate în Ediţia de Sud a cotidianului ’’Adevărul’’ şi ediţia locală a cotidianului ‘’Adevărul de seară’’. Aseară,ora 19.00
Scandal între rromi
Bătăie în plină stradă aseară între 2 familii de rromi din cartierul Mofleni. Scandalul a pornit de la un conflict mai vechi, cele două tabere au folosit bâte şi pietre. Imediat în zonă au ajuns mascaţii , jandarmii şi poliţiştii pentru a aplana conflictul. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate de la ce a pornit incidentul.
Aseară,ora 22.00
Băut la volan
Primarul comunei doljene Dobroteşti s- a urcat băut la volanul maşinii şi a lovit o căruţă în plin, care circula corespunzător pe drumul judeţean DJ-542. Toate cele patru personae care se aflau în căruţă au fost aruncate pe camp. Două femei au ajuns la spitalul Judeţean din Craiova cu răni serioase la cap. Silviu Horia Roşu a fost testat cu aparatul etilotest , care a arătat o alcoolemie de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Edilul nu a scăpat decât cu câteva zgârieturi ,iar acum va trebui să dea socoteală oamenilor legii pentru că s-a urcat băut la volan şi a lovit patru persoane.
Astăzi, ora 11.00
Castrul de la Răcari, povestit în carte
Arheologul Muzeului Olteniei, Dorel Bondoc, şi-a lansat astăzi volumul „ Castrul roman de la Răcari- o încercare de monografie“, realizat împreună cu profesorul Nicolae Gudea, de la Universitatea „Babeş- Bolyai“ din Cluj. Despre această carte Dorel Bondoc spune că este un prim pas spre restituirea, în anumite limite, a istoriei Olteniei romane.