La ce să fie criză? La salate vieneze, la roşii turceşti, la ridichi şi ţeline olandeze? Criza e la ei, la olandezi, turci, austrieci, dacă nu-şi vând roşiile, salatele şi ţelinele. Tu n-ai treabă. Nu produci, n-ai criză. Se-nchid benzinăriile? Ei şi? Îşi vor lua gâtul austriecii, turbează Patriciu. Nu faci autostrăzi? Îşi taie neamul lui Bechtel venele. Şi ungurii. Care au ajuns cu partea lor de autostradă până la graniţă, unde noi încă facem studii de fezabilitate.
Viaţă de criză. Lumea se micşorează, creditele intră la apă, băncile se reaşază, Vanghelie are premoniţii: va fi cândva revelaţia politică dâmboviţeană absolută, Obama de la poalele Carpaţilor. S-a născut cea mai meschină pizza, s-a înălţat cea mai amărâtă vilă de viitor, Nanovila. Viaţa o ia invers spre adevărurile primordiale, megasăraci şi curat lipiţi pământului, pământ căruia i-a scăzut preţul în euro cât să priască expropierilor pentru autostrăzi şi pasaje. Şi încă un semn de criză. Mai pauper ca niciodată, Nati Meir s-a lansat la Preşedinţie, băgând mâna în decolteul dizeuzelor de campanie, ca să depună acolo o prăpădită bancnotă de cinci lei. Şi ăsta venea să cumpere Steaua.
Comunismul habar n-avea de criză şi de aia se simţea bine. Marx, Engels, Lenin - Ceauşescu nici atât - nu pricepeau chestia asta, deoarece criza era întotdeauna dincolo. Pe marginea prăpastiei. La capitalişti. Azi, când valorile simple, dar pure renasc, motiv pentru care vaporoasa Nichita pozează gravidă, iar Nati Meir aminteşte de vremurile romantice ale candidaturilor prezidenţiale Popilean, Mudava, Nuţu Anghelina, problema crizei e, ca şi pe vremea lui Marx, la ăilalţi.
De ce să ai tu criză? Din cauză de salate vieneze, roşii turceşti, ridichi şi ţeline olandeze? Criza e la ei, la olandezi, turci, austrieci. Dacă nu-şi vând roşiile, salatele şi ţelinele. Tu n-ai treabă. Nu produci,
