Doi brăileni sunt cercetaţi de poliţişti după ce au furat 11 tone de îngrăşământ agricol dintr-un vagon al unui tren de marfă. Lucrători de la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Lacu-Sărat, cu sprijinul agenţilor de la Postul de Poliţie Mircea Vodă şi de la Poliţia oraşului Ianca, au continuat cercetările în cauze înregistrate cu autori necunoscuţi şi i-au identificat pe autorii furtului.
Este vorba despre Alexandru D., de 21 de ani şi Georgel C., de 36 de ani, ambii din comuna Mircea Vodă. Astfel, la data de 20 ianuarie, pe timpul nopţii, cei doi au frânat un tren de marfă, în zona comunei Mircea Vodă, şi, prin acţionarea sistemului de descărcare, au sustras îngrăşământ dintr-un vagon. În staţia finală a trenului, s-a constatat lipsa a 11 tone de îngrăşământ. La data de 16 februarie, tot pe timpul nopţii, bărbaţii au descărcat alte 5 tone de îngrăşământ dintr-un vagon al unui tren de marfă, pe care l-au frânat în staţia CF Făurei, însă nu au reuşit să-l sustragă pentru că au fost prinşi de poliţişti şi personalul CFR. Prejudiciul total, estimat la valoarea de 16.000 de lei, a fost recuperat parţial. Fiind extinse cercetările, a rezultat că Alexandru D. a mai comis un furt asemănător în zona de competenţă a Biroului de Poliţie TF Buzău, faptă înregistrată în evidenţe cu autori necunoscuţi. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
Doi brăileni sunt cercetaţi de poliţişti după ce au furat 11 tone de îngrăşământ agricol dintr-un vagon al unui tren de marfă. Lucrători de la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Lacu-Sărat, cu sprijinul agenţilor de la Postul de Poliţie Mircea Vodă şi de la Poliţia oraşului Ianca, au continuat cercetările în cauze înregistrate cu autori necunoscuţi şi i-au identificat pe autorii furtului.
Este vorba despre Alexandru D., de 21 de ani şi Georgel C., de 36 de ani