Localităţile au primit de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru peste 70 milioane de lei, pentru reabilitări economice şi turistice în regiune. După aproape un an de evaluare a cererii de finanţare pentru „Reabilitarea şi extinderea infrastructurii turistice în Oraşul Rupea”, aceasta a fost în sfârşit aprobată şi s-au acordat 23,29 milioane de lei nerambursabili. Contribuţia Consiliului local la acest proiect este de 475.000 de lei.
Investiţii majore
Cetatea Rupea este un obiectiv de patrimoniu de importanţă naţională. Prin valorificarea ei, Consiliul Local urmăreşte creşterea numărului de turişti, dezvoltarea economică a zonei, crearea de noi locuri de muncă şi îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor din Rupea. Cu banii primiţi, vor fi introduse în zonă utilităţile (apă, canalizare, electricitate) şi vor fi reparate drumurile de acces. Proiectul vizează şi reabilitarea Cetăţii Rupea pe o suprafaţă de 14 ha, fiind realizate şi amenajări peisagistice pe o suprafaţă de 500 mp.
Se dezvoltă turismul
De asemenea, vor fi construite puncte informative unde vor fi expuse obiectele de patrimoniu. „Potenţialul turistic al României este un avantaj important care trebuie exploatat corespunzător. Preponderenta în Regiunea Centru, a vestigiilor istorice şi a ariilor naturale protejate, recunoscute de către Ministerul Culturii sau UNESCO, este, statistic vorbind, majoritară. Reabilitarea cetăţii din Rupea si valorificarea valorilor sale sunt de o importanţă majoră pentru dezvoltarea economică a oraşului. Toate consiliile locale ce au aceste patrimonii istorice, culturale şi naturale în administraţie, au un avantaj pe care trebuie să-l exploateze, fiindcă sunt multe ţări în lume care reuşesc, doar prin turism, să îşi genereze surse de venit foarte bune,” a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.