Conservantul benzoat de sodiu este cel care afectează calitatea arahidelor şi stafidelor în ciocolată mixtă Fiesta. Acesta are o serie de efecte adverse asupra sănătăţii.
Produsul "arahide şi stafide în ciocolată mixtă" Fiesta este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces de glucide, cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă. Din această cauză, pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină decât de obicei, avertizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
De asemenea, conţine şi o cantitate mare de lipide, provenite de la untul de cacao. Din această cauză are şi o valoare energetică foarte ridicată, de care trebuie să ţină cont supraponderalii şi obezii, în special şi cei care vor să îşi păstreze greutatea, în general.
ADITIVII
În compoziţia produsului analizat intră şi doi conservanţi cu efecte nocive asupra sănătăţii. Benzoatul de sodiu E211 poate duce la apariţia sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), dar şi crize de astm, alergii. Mai mult, acest conservant poate produce mutaţii la nivelul ADN, ajungându-se la boli foarte grave, chiar cancer. Sorbatul de potasiu le poate provoca persoanelor sensibile crize de astm sau alergii.
În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, cardiovascularilor, celor cu status proinflamator sistemic, suferinzilor de boli hepatice şi renale, suferinzii de cancere, celor cu ADHD, astmaticilor, alergicilor, celor cu afecţiuni stomatologice. Persoanele care suferă de alergie la alune şi care suferă de intoleranţă la lactoză vor testa reacţia organismului. Diabeticii vor cere sfa