Fără să ne dăm seama, cântecul popular e o bucăţică din celula noastră. De lungă vreme cântul popular ne-a ştampilat gena. Ecoul lui s-a însămânţat rodnic în noi de la bunii şi străbunii, de la neamurile noastre de demult care toate cândva s-au mai recent au coborât de undeva din satul românesc.

Şi în satul românesc cântul popular era ca ciripitul vrăbiilor. A intrat în noi, şi atunci când ne e sufletul bucurat foarte sau curg lacrimi din inima noastră fără să le vrem parcă am vrea să auzim melodia populară.

Cântul popular înseamnă locul natal. E zicerea locului natal. Ştiinţa a demonstrat că în gena fiecăruia este adânc întipărită toată ambianţa unde am răsărit la viaţă. Că de la bunii şi străbunii noştri am moştenit aerul locului de baştină, apa izvorului locului natal, iarba care a crescut pe pământul tău şi pe care a păscut-o văcuţa devenită mai apoi hrana noastră.

Ştiinţa mondială a cercetat şi a prezentat date concrete că metabolismul omului e format, e croit de sute de ani să lucreze cu elementele locului unde a răsărit la viaţă. Şi folclorul fără să ne dăm seama a fost alături de izvor, de aer, de nori, de păşune, de cucurigul cocoşului fiinţă din fiinţa noastră.

Nu degeaba se petrec scene emoţionante. Români duşi de valurile soartei la mii de kilometri de ţară nu mai ştiu de ei de atâta fericire când vine un artist din ţară pe care îl imploră să cânte muzică populară. Aşa li se mai ostoieşte dorul de acasă şi se înşiră lacrimile pe obrajii lor.

Dar nu numai cei de departe ci şi inteletctualii pretenţioşi din înalta societate, cei care frecventează concertele de la Ateneu ni s-au destăinuit că atunci când au adunat în jurul mesei rudele, prietenii, pe cei dragi simt nevoia ca alături de farfuria cu mămăliguţă şi sarmale şi de ciorba de potroace să audă cântec folcloric. E îmbucurător şi că tiner