Legăturile dintre interesele economice şi deciziile politice nu sunt privite cu ochi buni în România, deşi „fac legea” de multă vreme în Uniunea Europeană şi peste Ocean. Sursa: ShutterstockSursa: Shutterstock
1 /.
Temutele „grupuri de interese”, întruchipări ale răului suprem, apar deseori în discursurile preşedintelui Traian Băsescu. Expresia este menită să bage în sperieţi adversarii politici care au legături cu cercuri de afaceri şi să creeze în mintea românului ideea că astfel de legături sunt neapărat imorale şi ilegale. Astfel de practici există însă de decenii, la cel mai înalt nivel, în Uniunea Europeană şi peste Ocean. Se numesc „lobby”.
Termenul provine de la echivalentul în limba engleză al cuvântului „hol” şi presupune „a face anticameră” la birourile oamenilor politici pentru obţinerea unei reglementări dorite, spre exemplu, de o anumită organizaţie economică, în interesul acesteia.
Advocacy, o practică înrudită
Cei care stau pe lângă uşile politicienilor americani - lobby-iştii - sunt consultanţi ai respectivelor companii, plătiţi într-un mod cât se poate de transparent. Lobby-ul încearcă deci să impună, prin argumente, interesul unei minorităţi. Activitatea este însă riguros reglementată şi supravegheată. În Statele Unite, organizaţiile de lobby sunt extrem de puternice şi cooptează, de multe ori, nume grele din politică.
La noi, lipsa de reglementări clare, precum şi fragilitatea sistemului politic, pare să pună la zid, din start, o astfel de activitate, sub eticheta „trafic de influenţă”. Specialiştii în domeniu se împart în două tabere. De o parte sunt cei care spun că în România e nevoie de lobby, însă nu există o le gislaţie clară pentru această activitate.
De cealaltă parte se situează cei care spun că avem legislaţie - actele normative privind accesul liber şi d
