Am stat, aseara, pina la ora doua, ca sa aflu cine va cistiga Eurovisionul. Dupa cum deja s-a aflat, piesa Norvegiei a fost declarata cistigatoare prin votul publicului. Am ascultat 25 de piese, am vazut 25 de prestatii live. Si, intr-un final, am tras niste concluzii. Bune sau proaste, sint citeva chestiuni care mi-au atras atentia si nu pot sa ma abtin sa nu comentez.
“The Balkan girls, they like to party, like to party…”
Piesa Romaniei a fost, de departe, una dintre cele mai proaste. Si asta n-ar fi o problema, daca macar coregrafia si scenografia ar fi fost OK. Dar cind pleci la un concurs european cu o tentativa de melodie care n-are nici un zvîc, o piesa care foloseste frina de motor (si baga din viteza a treia in viteza intii, cind ar trebui sa-i dea a patra), pur si simpu nu ai motive sa speri la mai mult de locul 19.
Marele merit al celui care a scris vorbele piesei romanesti este ca a copiat ce a fost mai bun de la manelisti: a facut un refren din trei versuri care, in ciuda faptului ca este extrem de enervant, iti va ramine in minte si te va obseda citeva saptamini. Exact ca in cazul manelelor, cind auzi trei versuri si nu poti sa ti le mai scoti din cap, desi te enerveaza cumplit ca nu poti sa-ti aduci aminte altceva. Daca “The Balkan Girls” vor ramine in memoria vreunui telespectator european, va fi din cauza asta.
“Like nobody, like nobody…”
Culmea e ca Romania ar fi putut cistiga mai multe puncte daca ar fi avut o minima prezenta scenica. Dar cind Elena Gheorghe nu are o voce care sa-i permita sa topaie si, in acelasi timp, sa cinte, cind e suficient de vizibil ca are o voce limitata si ca nu poate ridica prea mult (si aici ma intorc la partea cu zvicul care a lipsit cu desavirsire, de unde si piesa plata), tu aduci patru fete sa topaie in jurul ei.
Serios, acum, ala a fost show? In ciud
