Elinton Andrade a povestit pentru rapidisti.ro cum a ajuns să fie introdus în poartă şi spune că îi pare rău de accidentarea lui Marinescu
- Elinton, mai sperai să joci împotriva Stelei?
- Dumnezeu e incredibil! «Marin» a fost titular, dar El a zis: «Nu e bine, să intre Andrade!» şi aşa a fost. Parcă L-am şi auzit cînd a spus: "Haide!". Îmi pare rău de Andrei, domnul Hizo luase decizia corectă cînd a hotărît să-l titularizeze pentru că evoluase excelent cu Buzău şi se pregătise bine la antrenamente. Sper să nu fie nimic grav şi să se facă bine cît mai repede.
- Te aşteptai să-i învingeţi pe roş-albaştri?
- Viaţa mea e frumoasă! Acum 10 zile soţia mea a născut cu băieţel, iar vineri am bătut Steaua la ea acasă. Ce poţi să-ţi doreşti mai mult? Ştiam că aşa se va întîmpla. Am spus-o înainte să plec în Brazilia că fără mine le vor învinge pe Otopeni şi Buzău, apoi mă întorc să-i batem pe stelişti. Ştiam, pentru că Dumnezeu vorbeşte cu mine.
"Batem Craiova şi sîntem în Europa"
- Ai vorbit cu Dumnezeu şi înaintea meciului?
- Mereu discut cu El. Ca să fii un bun credincios nu trebuie să te duci pe la biserici sau să te aşezi în genunchi şi să te rogi. Trebuie să ai credinţă, să-L porţi pe Dumnezeu mereu cu tine. Eu vorbesc mult cu El şi, indiferent dacă pierdem sau cîştigăm, eu Îi mulţumesc!
- E Rapidul în Europa League după această victorie?
- Încă nu, dar sîntem aproape. Dacă batem Craiova etapa viitoare, obiectivul nostru e realizat. Nu avem voie să nu cîştigăm pentru că apoi ne aşteaptă două partide foarte dificile, cu Vaslui în deplasare şi acasă cu Poli Iaşi, formaţie ce luptă pentru evitarea retrogradării.
"E greu să joci fotbal fără bani, eu abia acum realizez cît de dificil e. Am o familie şi e datoria mea să am grijă de ei. Trebuie să cumpăr lapte pentru bebe"
ELI