Aristofan la Teatrul Naţional (TNB), cu „Comedia norilor”, un nou proiect al actorului devenit regizor Dan Tudor.
Trei piese montate la Naţional, în trei ani consecutivi, puţini regizori se pot lăuda cu asta.
Proiectul „Teatru nou cu piese vechi” i-a dat însă lui Dan Tudor „un rost”. Montările sale, după cum mărturiseşte, nu ţin neapărat de prietenia cu Pino, adică cu Ion Caramitru, directorul TNB, ci ţin de şansă sau de no roc, cum ar sublinia Woody Allen în „Match Point”.
Piesa lui Aristofan este o parodie asupra sofismelor, a raţionamentelor strâmbe, care le înfrâng pe cele drepte. Unele cauze nedrepte pot fi justificate cu abilitate prin jocuri de cuvinte ale unor minţi sclipitoare care iau ochii prin forme fără fond, semnificanţi cu semnificaţi nuli.
E o butafonerie generală în care râzi cu lacrimi la jonglarea inteligentă a jocurilor de cuvinte (cocor şi femininul cocoroaică, cal şi iapă - acelaşi hippos, sau la întrebarea pe unde bâzâie ţânţarul, prin trompă sau prin organele opuse). Retorica sofiştilor este aparent fără cusur.
Socrate a pus raţiunea cărămidă la baza filosofiei sale, dar de aici judecăţile stâmbe curg fluviu într-o şcoală de retorică desăvârşită. Aristofan satirizează tocmai inconsistenţa acestora, asemuindu- le cu norii, întruchipaţi la Naţional de mari doamne ca Ileana Stana Ionescu, Simona Bondoc, sau foarte haios de Ioana Vânătoru, Afrodita Androne, Raluca Petra, Victoria Dicu. Socrate (Mircea Albulescu) tună şi fulgeră cocoţat în vârful unui schelet de lemn, cu două paliere, în care îi bântuie discipolii Daniel Badale (hipiot cu părul vâlvoi), Eduard Adam (seren), Mihai Calotă (cu un cap verde), Axel Moustache (cu floricele prinse pe picior).
Albulescu, într-un halat, cu ochelari coloraţi, de scafandru, este poetul cosmic care ironizează continuu, îşi bate joc d
