Calea ferată Mămăligeşti-Pripilit a fost inaugurată în cadrul unei festivităţi răsunătoare, cu participarea unor tovarăşi de la Centru.

Pentru prima călătorie Mămăligeşti-Pripilit şi retur, dat fiind că la Pripilit un perete de stâncă obliga trenuleţul să aibă două locomotive, au fost convocaţi să fie pasageri muncitori şi ţărani fruntaşi din regiune. Ţinând cont de rolul lor în statul dictaturii proletariatului, intelectualii au fost extrem de puţini şi aceia plantaţi câte unul într-un vagon, în mijlocul muncitorilor şi ţăranilor, pentru ca drumul dus-întors să fie şi un prilej de educare revoluţionară.

Tovarăşii de la Centru, însoţiţi de primul secretar al regiunii, s-au instalat în locomotivă, în spatele mecanicului. S-a vrut să se sugereze astfel că, pe drumul construirii unei vieţi noi în patria noastră, în spatele oamenilor muncii, conducându-i discret, se află Partidul Muncitoresc Român.

Ziarele centrale au relatat pe larg evenimentul în reportaje începând de pe prima pagină, cu fotografii semnificative sub titluri precum: Încă o cale ferată, încă o lovitură de moarte dată imperialismului anglo-american; Drumul de fier al vieţii noi trece prin satele patriei; Cu sprijinul feroviarilor sovietici, locuitorii regiunii Piteşti beneficiază de o cale ferată exemplară.

Marele reporter Virgil Gheorghiţă de la Scînteia a publicat cu acest prilej răsunătorul re-portaj: Scrisoare de pe o şină. Toţi cei din redacţie au fost de acord, citindu-l, că Virgil Gheorghiţă scrie extraordinar când e beat mort.

Au trecut de atunci ani. Ca multe alte lucruri de pe Pământul vremelniciei, trenuleţul Mămăligeşti-Pripilit şi retur s-a pierdut în negura uitării. Cu veşnica lui locomotivă pufăind dramatic, de parcă şi-ar da duhul, îşi duce traiul de pe o zi pe alta. Străbate satele prin spatele caselor, speriind găinile cu şui