Prima pe lista sărbătoriţilor zilei de 16 mai este judecătoarea Andreea Ciucă, fost preşedinte al Tribunalului Mureş. Neputând fi contactată telefonic, judecătoarea va primi pe această cale felcitările noastre şi urarea de La mulţi ani cu sănătate şi numai bine!
Şi dacă meteorologii vor avea dreptate şi cerul se va înnoura, vă invit să privim pânzele pictoriţei Vălenaş Degi Eva din Târnăveni, care azi, 16 mai îşi serbează ziua sa de naştere! Culorile senine şi florile multicolore, din picturile celei care este membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş din 1985, vă vor încălzi sufletele cu siguranţă! ”Mi-am ţinut ziua sâmbătă, cu nişte prieteni, că e mai lejer sâmbătă, nu se grăbeşte nimeni la lucru, iar luni vom sărbători cu colegii, la Clubul Copiilor unde predau pictură”, a spus sărbătorita mulţumind pentru urări.
De asemenea, Camelia Fiordean de la SMURD Târgu-Mureş primeşte pe această cale alături de felicitările noastre şi urările de bine de la Lucian, Elvis şi Geta: „Îţi dorim să-ţi dea Dumnezeu multă sănătate, bucurie, linişte sufletească şi să te ajute să ajungi să-ţi poţi construi propriul tău tărâm de fericire”.
După un sfârşit de săptămână însorit şi plin de bucurii pentru cei care au sărbătorit un eveniment important din viaţa lor, nu ne rămâne decât să le dorim şi noi La mulţi ani şi numai bine!
Dupa sapte ani de lupta si speranta, judecatoarea Andreea Ciuca, fost presedinte al Tribunalului Mures, trimisa in judecata pentru fapte de coruptie, pe 24 martie 2010 a fost achitata definitiv de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Fiind prima ei zi de nastere dupa acei ani negri, am fi vrut sa stim cum sarbatoreste judecatoarea Andreea Ciuca, dar nu am reusit sa intram in legatura telefonica. De aceea pe aceasta cale ii transmitem urarile noastre de bine, alaturi de mesajele de felicitare din parte prietenilor c