La sfârşitul anilor '90 fugisem din propria casă. După ce fusesem combinat mai multă vreme cu o colegă de facultate mai mică decât mine cu doi ani, luasem hotărârea eroică să mă despart de ea. Alesesem însă destul de prost momentul, era pe buza unei sesiuni, aşa că o lăsasem pe Ana, care era din provincie, să rămână parcată la domiciliul meu până îşi dădea examenele în timp ce eu îmi închiriasem un apartament cu două camere, mobilat, undeva în Pantelimon. Îmi permiteam să fac figura asta fiindcă o duceam relativ bine cu banii, lucram în vreo trei locuri.
Vecini
Zona era destul de amestecată, în jurul blocului în care campasem. Stăteau mulţi domni ţigani care, cam la trei-patru seri o puneau de un scandal între ei. Când era pace în interiorul etniei puneau tare un fel de proto-manele, astfel că în scurt timp eram pus la punct cu opera lui Ştefan de la Bărbuleşti, aflat foarte în vogă atunci. La mine pe scară erau atât pensionari care priveau bănuitori orice mişcare, ca şi cum ar fi avut cine ştie ce valori măreţe prin case, cât şi familii între două vârste, cu copii.
La nici două zile după ce mă instalasem, mi-au sunat la uşă doi cetăţeni, pe la vreo 30 şi ceva de ani, un el şi o ea. Mi-au explicat că sunt de pe acelaşi palier cu mine şi ar vrea să mă cunoască. Prietenos, i-am invitat în casă şi le-am oferit câte un pahar de vin.
M-au pus la curent rapid cu vieţile lor şi cu ce se întâmplă în bloc. El Marian, era şofer de taxi, iar ea, Angela, vânzătoare la non-stop-ul din apropiere. Aveau doi copii mici şi făceau în aşa fel încât să lucreze în ture diferite, încât să poată sta unul dintre ei cu odraslele.
Am mai aflat că administratorul fură şi că nu trebuie să mă sperii când vecinul de la patru (noi stăteam la trei) îşi bate nevasta sau dărâmă obiecte grele prin casă, fiindcă e doar un "băiat bun" care obişnuieşte să bea c
