Judeţul Suceava are o grădină zoologică dar, din cauza lipsurilor financiare, obiectivul are puţine animale.
Singura grădină zoologică de stat din judeţ se află la Rădăuţi, dar efectivul de vieţuitoare de acolo este la jumătate faţă de cel adăpostit de menajeria privată a iubitorului de animale Dorin Şoimaru din comuna Ilişeşti. Aici sunt îngrijte aproape 400 de vieţuitoare dintre care se remarcă 27 reptile, şapte feline mari, adică cinci lei şi doi tigri, şapte ratoni, cinci babuini şi un macac japonez.
„Mai avem de pus la punct ultimele detalii, dar sper ca la jumătatea sau cel târziu la finele săptămânii viitoare, să inaugurăm menajeria”,
a spus Dorin Şoimaru, proprietarul colţului zoologic. Preţul de intrare va fi de 4 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii şi grupuri organizate.
Zoo în toată regula
Proprietarul se mândreşte cu câte cinci specii de broaşte ţestoase, cu rarităţile cantor gigant şi ţestoasa-crocodil şi veveriţe europene, australiene, siberiane, degu şi zburătoare.
„În sfârşit, am unde să îmi duc copiii la sfârşit de săptămână. Una e să vadă animale la televizor şi altceva este să se afle lângă ele”, a spus suceveanul Marian Dumitraşcu. Dintre reptile se pot admira pitoni, două specii de boa, vipere de bambus, şarpele de grâne californian, iguana verde şi „dragonul” cu barbă. Pe lângă zeci de rozătoare, arici, viezuri, porci spinoşi şi un ţap de Camerun, mai atrag atenţia şapte specii de porumbei, câte patru specii de fazani şi papagali, trei specii de raţe şi una de păun.
Babuinii se dau în spectacol
Cel mai vesel ţarc este cel al babuinilor. Aici se află numeroase bârne şi trunchiuri de copac pe care maimuţele se vor căţăra. Un strop de modernitate va fi dat de caroseria unui automobil de epocă, în care cele două familii de babuini vor face călătorii imaginare.
Cei şapte ratoni, sau „ursuleţ