Scriitorul îşi va prezenta romanul despre nebunia din festival într-un club exclusivist de pe Croazetă, în care va cânta 50 Cent.
Festivalierii de la Cannes iau mai des autobuzul ca în ceilalţi ani, mănâncă mai cumpătat şi vorbesc mai rar la telefon, un semn nu prea îmbucurător pentru industria locală.
În acest peisaj gri s-a ivit însă şi o „luminiţă”, remarcă una dintre publicaţiile locale: magnatul nopţilor albe de la Paris, Jean Roch, şi-a instalat din nou celebrul VIP Room pe Croazetă. După cum îi spune şi numele, e un loc dedicat exclusiv starurilor.
Iar anul acesta trec prin „camera” celebrului parizian solistul Rolling Stones, Mick Jagger, Prince, 50 Cent, Dita Von Teese, Will I Am, Bob Sinclar, Solange Knowles (sora lui Beyonce) sau Paulo Coelho (pe care paparazzi de ocazie l-au surprins în faţa luxosului Hotel Martinez).
Pop-scriitorul îşi va prezenta zilele acestea, printre staruri, noul roman, „La solitude du vainqueur”, lansat oficial în Franţa pe 15 aprilie. E o carte acidă, după cum o descrie autorul, despre lumea în care respiră el însuşi, aceea a celebrităţilor. Iniţial, se voia un reportaj despre culisele celui mai mare festival din lume, însă „mâna i-a alunecat” înspre ficţiune, umplând 400 de pagini. Personajul lui Coelho e un ucigaş în serie care descinde la Cannes, unde victime există la discreţie, şi care ucide „din disperare”.
În culisele festivalului
Coelho recunoaşte că n-ar fi putut scrie romanul dacă n-ar fi fost „de-al locului”. „Sunt un obişnuit al Cannes-ului. Nu fac parte dintre invitaţi, dar vin mereu. E o perioadă care mă destinde, în care nu mă gândesc la nimic, n-am niciun proiect. E cel mai mare festival din lume şi a evoluat până la punctul în care e o marcă în sine. Nici un alt festival nu poate rivaliza cu el, nici Roma, nici Veneţia, nici Berlin. În ul