Cand un scriitor idealist trebuie sa lupte cu lipsa de inspiratie, cu un patron exuberant, un idol alcoolic si un vecin deranjant, alienarea bate la usa. "Barton Fink" este o comedie neagra care propune o reflectare asupra procesului creatiei, avand in plus una dintre cele mai aspre critici la adresa capetelor din industria filmului.
New York 1941. Barton Fink, tanar dramaturg, cunoaste succesul dupa publicarea unui roman popular despre oamenii strazii. Dar Fink se simte constrans din punct de vedere artistic. Crezul sau este ca a scrie inseamna a face lumea un loc mai bun. Vrea sa creeze pentru "omul de rand". Aici isi baga coada veninoasa diavolul (Hollywood-ul), care se intereseaza de el. Wallace Beery il insarcineaza cu scrierea unui scenariu despre practicantii de wrestling. Fink accepta contractul, gandind ca salariul ii va asigura un trai lipsit de griji si libertatea de a scrie ce doreste. Asa ca pleaca spre California.
Hotelul
Odata ajuns la hotel, intram intr-un fel de episod din "Zona crepusculara", unde nimic nu este ce pare si orice se poate intampla. Cladirea este fisurata, prafuita, prost izolata (incat sa se auda cam tot ce fac vecinii de camera), iar tapetul se cojeste mai ales cand pe hol trece o anumita persoana. Pe un carnetel din camera sa, Fink citeste ca "aici se petrece o zi sau o viata". O suita de evenimente ne lasa sa intelegem ca exista o legatura intre acest loc si infern. Carl, care pare a fi singurul angajat al hotelului, apare chiar din pamant, printr-o trapa din spatele ghiseului de informatii. Din ceea ce se petrece se poate deduce faptul ca acest hotel nu este chiar iadul, ci o etapa in care oamenii mai primesc o sansa inainte de a ajunge acolo.
Suprarealism
In toata aceasta nebunie, filmul se concentreaza pe judecata prozatorului si pe sistemul care l-a facut sa-si piarda ratiunea.
