Tudor Vladimirescu (90 de ani), cel mai vîrstnic fotbalist premiat de FRF cu ocazia Centenarului, deplînge soarta sportului rege din ţara noastră

Bătrînul "venusist" stă pe scaun, cu bastonul sprijinit de masă, şi se uită la reluarea meciului Steaua – Dinamo, 1-1, pe GSP TV. Priveşte cu nostalgie la fotbal: "Cum stau toată ziua acasă, fiindcă mă deplasez greu, mă uit la toate meciurile. Dar nu ţin cu nici o echipă. Nu-mi place nici una. Fotbalul din vremea mea era mult mai frumos, mai de suflet. Azi se joacă mai rapid, dar şi mai dur. E multă violenţă şi corupţie".

Tudor Vladimirescu abia aşteaptă să depene amintiri despre perioada în care a jucat la Venus Bucureşti, multipla campioană a României din perioada interbelică. Deschide dosarul cu aminitiri şi plonjează în tunelul timpului. Atacul cerebral suferit în urmă cu cîteva luni nu i-a afectat prea mult memoria.

Fotbal pentru casă şi masă

Fosta extremă dreapta a "negrilor din Splai" povesteşte cum a ajuns să joace la marea echipă a Venusului: "În '38, după ce am terminat liceul la Tecuci, am plecat la Bucureşti pentru a face Şcoala de Ofiţeri. Am aflat că Venus selecţionează fotbalişti pentru echipa a doua, Luceafărul, care activa în Divizia B, şi m-am dus la probe. Eram tînăr, aveam 19 ani, iar pînă atunci evoluasem doar în campionatul regional. Calităţile mele erau viteza şi tehnica. M-am bucurat că îmi dădeau casă şi masă la căminul studenţesc".

Campion în '40

După un singur an, a făcut saltul spre echipa mare, cu care, în '40, avea să cîştige ultimul campionat din istoria Venusului. Vladimirescu rememorează: "În '39, Luceafărul s-a desfiinţat, iar Venus a oprit de la satelit doar trei jucători. Pe mine, pe Cîrciog şi pe Negrescu, care a ajuns apoi şi la echipa naţională. Eu n-am jucat pentru reprezentativă, pentru că atunci era mult mai greu s