Nu vă ironizaţi micuţii, nu îi certaţi şi nu-i forţaţi să renunţe. Mai bine acordaţi-le atenţie şi cereţi sfatul unui psihoterapeut. Sursa: Hepta
Pe la vârsta de 2 ani, David se bâlbâia. Acum, când a împlinit 4 ani, a căpătat un alt tic: îşi lasă capul pe umărul drept, apoi duce bărbia în piept. Face aşa de câteva ori pe zi. Familia nu înţelege ce se întâmplă cu el, atât timp cât îi oferă ce-şi doreşte. „Este isteţ, merge la grădiniţă, creşte alături de ambii părinţi. Nu înţeleg de unde i-a apărut acest tic”, mărturiseşte îngrijorată Daniela, mama băiatului.
Ticurile nu sunt gesturi specifice doar adulţilor stresaţi. Ele îi pot afecta şi pe copii, încă de la vârste mici. Psihologii spun că părinţii n-ar trebui să se îngrijoreze foarte tare atunci când copilul are ticuri, dar nici să le ignore.
Şi tusea poate fi un tic
De cele mai multe ori, ticurile copiilor sunt trecătoare şi apar, de obicei, în contextul unei situaţii stresante. „Poate fi vorba despre o boală, despre separare, despre începerea grădiniţei, apariţia unui frate mai mic”, explică psihoterapeutul Adina Tiţa, de la clinica Psymotion. Aceste gesturi au rolul de liniştire şi apar atunci când copilul simte nevoia să-şi descarce tensiunea şi anxietatea.
Cele mai frecvente ticuri sunt cele faciale (clipirea, încruntarea), cele la nivelul gâtului şi umerilor (înclinarea gâtului, ridicarea umerilor) şi cele respiratorii (tuşitul, căscatul, suflarea nasului). „Atunci când copilul nu-şi manifestă direct emoţiile şi tensiunile trăite ajunge să-şi exprime prin intermediul corpului suferinţa resimţită”, detaliază psihoterapeutul Adina Tiţă.
Fără recompense
Pentru a-i dezvăţa pe copii, este important să-i abordaţi cu tact. „Este bine să înţelegeţi că ticurile sunt involuntare şi să nu îl învinovăţiţi, să îl certaţi ori să îl i
