A fost premiat de ambasada Irakului pentru merite culturale deosebite, a locuit patru ani într-un spital pentru că n-avea unde și trăiește vânzându-și cărțile “Am fugit din Irak în 1975, a venit la mine poliția Irakiană și mi-a cerut să mă revanșez față de regim scriindu-i cîteva ode lui Saddam. Le-am spus că nu sunt pantofar, să scriu după măsură, și m-au bătut. Am plecat din Bagdad cu trenul, cu un pașaport cu data nașterii falsificată, nu m-ar fi lăsat să plec”, își amintește cu tristețe poetul. Avea 20 de ani când a ajuns în Turcia. Aa trecut în Bulgaria și a ajuns în România, voind să se stabilească în Polonia. Ajuns în Cișmigiu, a avut prima întâlnire cu muzica românească, a mâncat mititei și a băut bere, renunțând definitive la ideea de a-și continua călătoria spre Varşovia. Din 1980 a fost angajat al Ambasadei României în Yemen timp de 6 ani, iar după revoluție a devenit patron. A deschis firma Babilon și și-a cumpărat un apartament, pe care l-a trecut pe numele amantei. Ulterior, femeia a vândut apartamentul, lăsându-l sărac lipit.

Poetul a făcut și pușcărie. A intrat în închisoare în 1997, fiind condamnat pentru evaziune fiscală. O parte dintre amintirile de după gratii se regăsesc, stilizate, în volumul „Lupii din celulă urcă în cer”.  În închisoare a editat revista Gazeta Volantă, în care a publicat alături de alți pușcăriași poezii și proze. Prietenia cu preotul din puşcărie l-a convertit și a renunțat la religia musulmană în favoarea celei Ortodoxe. A fost botezat chiar în capela penitenciarului, primind numele Ioan.

În 2003 a fost premiat de Saad H. Majid, ambasadorul Irakului în România, cu un Rolex pentru merite culturale deosebite, după ce a tradus pentru prima oară Luceafărul, Miorița și surâsul Hiroșimei în limba arabă. A vândut bijuteria să nu moară de foame. “Locuiam la Spitalul Orășenesc Negrești Oaș, n-aveam casă, n