Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniunea Europeană a aprobat un program împotriva armelor biologice de 100 milioane euro

Publicat in Adevarul, luni 18 mai 2009 ·

Un program de cercetare de circa 100 de milioane de euro a fost aprobat pentru protecţia militarilor împotriva armelor biologice. Miniştrii apărării din Uniunea Europeană şi-au dat acceptul pentru lansarea sub egida Agenţiei Europene a Apărării (EDA) a acestor măsuri. Numit Bio-Edep, acest program susţinut de cinci ţări - Germania, Spania, Franţa, Olanda şi Cehia - este destinat să cerceteze un echipament capabil să detecteze şi să identifice agentul biologic folosit împotriva soldaţilor şi să alerteze celelalte unităţi.

După o fază iniţială care trebuie să dureze în principiu trei ani, proiectul ar trebui să fie aplicat operaţionat în 2015, a explicat directorul executiv al Agenţiei, Alexander Weis, după o reuniune a comitetului director al EDA la nivel de miniştri ai apărării.

Acest program "vine să umple o lacună importantă în sectorul apărării" împotriva armelor de distrugere în masă, explică EDA într-un comunicat.

Miniştrii apărării din cele 27 de state membre au aprobat, pe de altă parte, preluarea de către EDA a unui program de elicopter greu lansat de Franţa şi Germania. Proiectul constă în construirea unui elicopter de 30-35 de tone. "Intenţia Germaniei este de a începe să înlocuiască în jurul anilor 2018-2020 aparatele CH53 de fabricaţie americană cu care sunt dotate forţele sale, iar Franţa vrea să îşi doteze unităţile cu un tip de elicopter de care nu dispune până în prezent", a spus Weis. Aparatele Super Puma/Cougar de tonaj mediu folosite de armata franceză nu depăşesc 11 tone.

"Obiectivul nostru este de a extinde clubul" limitat până în prezent la cele două ţări care au semnat un protocol de acord pentru a construi o sută de aparate de acest gen, a explicat Weis. Subliniind costurile considerabile ale cercetării şi dezvoltării unui astfel de program, el a reamintit că s-au iniţiat contacte şi cu S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°