Constructorul german ar putea reinventa celebrul microcar din anii ’50.
BMW şi Universitatea Bath din Marea Britanie au iniţiat un parteneriat pentru dezvoltarea unei game de vehicule ecologice de mici dimensiuni (cu două, trei şi patru roţi), informează ediţia online a revistei ”Auto Express”.
Lansarea noilor produse, estimată pentru 2011, ar putea fi însoţită de reapariţia mărcii Isetta în peisajul auto. Între anii 1955 şi 1962, BMW a produs peste 160.000 de microcaruri cu trei şi patru roţi, propulsate iniţial de un motor de motocicletă cu un cilindru (245 cmc, 13 CP).
Destinat traficului urban, noul autoturism ar putea fi dotat cu un motor plasat în partea posterioară şi cu tracţiune spate, în acord cu moştenirea sportivă a mărcii germane.
Datorită dimensiunilor liliputane, maşina va cere un minim de efort pentru manevrele de parcare. Până la trei adulţi (şi, ocazional, un copil, ca al patrulea pasager) vor putea fi transportaţi.
Pentru lansare vor fi disponibile o serie de motoare de mici dimensiuni, alimentate cu benzină sau motorină, care vor emite mai puţin de 90 de grame de dioxid de carbon la fiecare kilometru parcurs.
Apariţia ulterioară a unei versiuni electrice este luată în calcul.