Cea mai mare problemă pe care o reclamă turiştii străini care vizitează România este absenţa toaletelor din zonele turistice, astfel că ANAT va începe o campanie prin care urmăreşte să identifice zonele deficitare la acest capitol, a declarat agenţiei Mediafax Corina Martin, preşedintele asociaţiei. „Cea mai mare problemă pe care o reclamă turiştii străini care vin pentru diverse circurite în România este lipsa toaletelor în multe zone sau starea jalnică a unora din
Cea mai mare problemă pe care o reclamă turiştii străini care vizitează România este absenţa toaletelor din zonele turistice, astfel că ANAT va începe o campanie prin care urmăreşte să identifice zonele deficitare la acest capitol, a declarat agenţiei Mediafax Corina Martin, preşedintele asociaţiei.
„Cea mai mare problemă pe care o reclamă turiştii străini care vin pentru diverse circurite în România este lipsa toaletelor în multe zone sau starea jalnică a unora dintre ele. Noi vrem să începem marţi o campanie prin care vrem să rezolvăm această problemă. Dacă vrem turişti străini în România, trebuie să începem cu toaletele”, a spus Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Ea a adăugat că preşedinţii celor opt regiuni în care este împărţită asociaţia au la dispoziţie o săptămână, începând de marţi, pentru a face „un top” al zonelor sau traseelor deficitare din punct de vedere al toaletelor.
„Trecem la treabă începând de mâine (marţi - n.r.). Vom face un top 100 al toaletelor, mai exact al zonelor din care lipsesc acestea, după care vom discuta cu autorităţile locale din acele regiuni şi cu Ministerul Turismului pentru a rezolva această problemă”, a afirmat preşedintele ANAT.
Aceeaşi situaţie şi la muzee
Corina Martin a mai spus că sunt şi multe muzee la nivel naţional, ale căror toalete sunt închise sau nefuncţionale, situaţie care