În runda a 28-a a campionatului Ucrainei, formaţia pregătită de tehnicianul român Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a învins sâmbătă, în deplasare, pe Zorya Lugansk, cu 3-0, asigurându-şi astfel poziţia a doua în clasament, care îi permite participarea în Liga Campionilor. În disputa cu Zory, pentru Şahtior au marcat E. Selezniov (‘28, ‘74) şi Willian (‘80). Fundaşul român al „minerilor", Răzvan Raţ, nu a făcut parte din lot pentru acest joc. În urma acestui rezultat, Şahtior Doneţk a acumulat 61 de puncte şi nu mai poate pierde locul al doilea în clasament, care îi permite să evolueze în preliminariile ediţiei viitoare a Ligii Campionilor. Să remarcăm că victoria de sâmbătă a fost obţinută într-o zi specială pentru clubul din Doneţk şi pentru antrenorul Mircea Lucescu, deoarece pe 16 mai s-au împlinit cinci ani de la preluarea echipei de către tehnicianul român. În această perioadă, Şahtior a câştigat trei titluri de campioană, două Supercupe ale Ucrainei şi două Cupe şi este calificată în finala ediţiei 2008-2009 a Cupei UEFA, unde se va confrunta cu Werder Bremen. În runda a 28-a a campionatului Ucrainei, formaţia pregătită de tehnicianul român Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a învins sâmbătă, în deplasare, pe Zorya Lugansk, cu 3-0, asigurându-şi astfel poziţia a doua în clasament, care îi permite participarea în Liga Campionilor. În disputa cu Zory, pentru Şahtior au marcat E. Selezniov (‘28, ‘74) şi Willian (‘80). Fundaşul român al „minerilor", Răzvan Raţ, nu a făcut parte din lot pentru acest joc. În urma acestui rezultat, Şahtior Doneţk a acumulat 61 de puncte şi nu mai poate pierde locul al doilea în clasament, care îi permite să evolueze în preliminariile ediţiei viitoare a Ligii Campionilor. Să remarcăm că victoria de sâmbătă a fost obţinută într-o zi specială pentru clubul din Doneţk şi pentru antrenorul Mircea Lucescu, deoarece pe 16 mai s-au împlinit cinci