Înscrierile copiilor în grădiniţe sunt programate între 1-15 iunie. Peste 5.000 de copii vor merge la grădiniţe doar în Târgu Mureş. Părinţii copiilor ce împlinesc trei ani trebuie să-i înscrie în grădiniţe în intervalul 1-15 iunie. În întreg judeţul prin planul de şcolarizare în unităţile preşcolare, aprobat de Ministerul Educaţiei, au fost alocate 21.529 de locuri disponibile, fiind active 433 de grădiniţe din care 40 cu program prelungit.
“În Târgu Mureş avem în total 35 de unităţi din care 19 cu program prelungit unde sunt prevăute 3.807 locuri şi 16 cu program normal cu 1.690 locuri, în total 5.497 de locuri pentru preşcolari”, ne-a explicat Anica Astăluş, inspector şcolar învăţământ preşcolar, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.
În tot judeţul funcţionează şi 9 unităţi private, din care una singură – Grădiniţa Omega, în Târgu Mureş. Planul de şcolarizare a fost întocmit în conformitate cu solicitările venite de la directorii de unităţi din judeţ. În adresa venită de la minister sunt stipulate câteva condiţii de care directorii trebuie să ţină cont: distanţa dintre domiciliul copilului şi grădiniţa unde părinţii doresc să-l înscrie şi şcolarizarea unui frate sau a unei sore a copilului în cadrul aceleiaşi grădiniţe, în care se solicită înscrierea.
Detalii, afişate
Pentru asigurarea transparenţei procesului de înscriere conducerile unităţilor de învăţămant preşcolar trebuie să afişeze la vedere şi să informeze toţi cetăţenii interesaţi despre perioada pentru reînscrieri sau înscrieri, perioada în care grădiniţa este închisă pentru igienizări sau reparaţii, capacitatea grădiniţei (numărul de copii pentru care a fost proiectată, numărul de copii aprobat prin plan de şcolarizare pentru anul şcolar 2007 – 2008) sau chiar numărul de copii înscrişi zilnic.
Cum se face înscrierea