Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emoţii pentru „admiterea“ la grădiniţă

Publicat in GAZETA de SUD, luni 18 mai 2009 ·

Ca să fie siguri că îşi rezervă un loc pentru copil la grădiniţă, părinţii au început, de câteva săptămâni sau chiar luni, goana de la o unitate preşcolară la alta. Deşi, oficial, înscrierile ar trebui să se desfăşoare în perioada 1 iunie - 31 august, mulţi dintre părinţi au avut surpriza să descopere că unităţile preşcolare craiovene nu mai au locuri...

În Craiova există 62 de grupe pentru preşcolari, adică 1.470 de locuri în grădiniţe, iar în judeţ sunt 68 de grupe, respectiv 1.402 locuri disponibile pentru anul şcolar 2009-2010. Copilul va fi mai uşor „admis“ la grădiniţa aleasă de părinţi dacă îndeplineşte următoarele criterii: mai are un frate sau o soră în acea unitate, locuieşte în zonă sau părinţii au serviciul în apropiere de unitatea preşcolară. Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a învăţământului preşcolar, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 4464/ 2000, „înscrierile copiilor în grădiniţe se fac, de regulă, la începutul anului şcolar sau, în situaţii deosebite, în timpul anului şcolar, în limita locurilor disponibile“. Cum în prezent ne confruntăm însă cu criză de locuri la grădiniţe, înscrierile au început neoficial chiar din luna ianuarie a acestui an.

Multe grădiniţe din Craiova nu mai au locuri disponibile

Să luăm doar câteva exemple de unităţi preşcolare de la care părinţii îşi pot lua deja gândul deoarece locurile disponibile au fost ocupate. La Grădiniţa cu program prelungit nr. 23 din Craiova, managerii unităţii preşcolare nu s-au sfiit să informeze părinţii că nu mai au locuri disponibile de câteva luni… Aceeaşi situaţie o puteţi regăsi şi la Grădiniţa „Căsuţa fermecată“ din municipiu, care funcţionează într-o clădire veche, fostă „casă a securităţii“, cu clase mici, friguroase, dar care dispune de personal calificat, care oferă o educaţie deosebită, după cum ne-au povestit educatoarele. Deşi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 38 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 7 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°