O pensionară care a vrut să-şi ridice cardul european a fost trimisă la plimbare de funcţionari, cu toate că avea acte care dovedeau că e asigurată.
Orice român care plăteşte la zi contribuţia la asigurările de sănătate are dreptul la cardul euro pean de sănătate, document prin care poate primi îngrijiri medi cale gratuite, într-un stat membru UE, dacă are o urgenţă.
Puţini sunt cei ca re ajung să ţină în mână un astfel de card. Birocraţia îi face să renunţe şi să meargă să încheie poliţe private. Printr-o astfel de experienţă a trecut şi o femeie din Bucureşti, care a fost plimbată de la un ghişeu la altul din cauza sistemului de obţinere a cardului.
Se cere adeverinţă la adeverinţă
Rodica Vasiliad, o pensionară din Capitală, al cărei soţ, de profesie medic, s-a stabilit în Franţa, a încercat de două ori să obţină cardul european de sănătate, de fiecare dată fără succes.
Deşi avea actele în regulă (copia după buletin, talonul de pensie, decizia de pensionare, cererea tip şi copia după cartea de muncă), funcţionarii au trimis-o de fiecare dată la plimbare. „Ultima oară a fost cel mai amuzant. Mi s-a spus să nu mai vin la prânz pentru că se încing calculatoarele şi nu mai pot să lucreze”, spune râzând bucureşteanca.
Deşi face haz de necaz, Rodica Vasiliad este totuşi revoltată. Nu înţelege de ce plăteşte contribuţii fără a putea beneficia de un drept care i se cuvine. Vizitele în Franţa, făcute soţului ei, sunt dese, iar cardul ar scuti-o de plata pe care trebuie să o facă de fiecare dată unui asigurator privat. „M-am lipsit de serviciile lor gratuite (n.r. - ale Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti) şi, de fiecare dată, am încheiat o asigurare de călătorie privată, care m-a costat între 40 şi 80 de lei fiecare”, povesteşte dezamăgită bucureşteanca.
Pe lângă actele pe care