Cu o etapă înainte de finalul sezonului din Premier League, Manchester United, antrenată de legenda-rul Sir Alex Ferguson, a câştigat campionatul pentru a 18-a oară în istoria sa, egalând-o astfel la trofee pe FC Liverpool. Manchester United, formaţia pregătită de tehnicianul scoţian Alex Ferguson, a câştigat pentru a treia oară consecutiv campionatul Angliei şi, totodată, al 18-lea titlu din istoria clubului, după ce a remizat sâmbătă, pe teren propriu, în disputa cu Arsenal, scor 0-0, în etapa a 37-a din Premier League. În urma acestui rezultat, „diavolii" au acumulat 87 de puncte, cu şapte mai multe decât ocupanta poziţiei secunde, FC Liverpool, şi şi-au adjudecat titlul cu o etapă înainte de finalul stagiunii. Manchester United a cucerit astfel campionatul pentru al treilea an consecutiv, performanţă pe care a repetat-o între 1999 şi 2001. De asemenea, gruparea de pe „Old Traford" şi-a trecut în palmares al 18-lea titlu pe prima scenă a fotbalului din Albion şi a egalat-o la trofee pe rivala FC Liverpool. Neville: Am muncit enorm Fundaşul lui Manchester United, Gary Neville, a afirmat că adjudecarea celui de-al treilea titlu consecutiv este o „performanţă incredibilă" pentru echipa sa, lăudându-şi coechipierii pentru efortul pe care l-au depus de-a lungul întregului sezon. „Ceea ce a făcut diferenţa în favoarea noastră este calitatea lotului şi valoarea individuală a unora dintre jucătorii noştri. Am avut rezultate şi continuitate, deşi nu am putut alcătui aceeaşi echipă două meciuri la rând. Macheda, de exemplu, a marcat două goluri decisive, iar astăzi nici nu a primit medalie de campion. Cu toţii am muncit enorm pentru acest succes deosebit de important. Trei titluri consecutive reprezintă o performanţă incredibilă pentru orice club", a spus căpitanul „diavolilor". Ronaldo: Suntem ca o mare familie Golgheterul formaţiei antrenate de Sir Alex Ferguson, portugh