Noua marota a politicii romanesti este descentralizarea. La fel cum a fost votul uninominal, pe care clasa politica si presa l-au promovat atat de puternic, incat a parut o solutie universala la toate problemele. Sigur, nimeni nu s-a uitat la cum s-a conceput efectiv votul uninominal si am avut loteria din noiembrie 2008, care nu a multumit aproape pe nimeni. Acelasi lucru se va intampla si acum cu legile descentralizarii. Cu o putere care are o forta parlamentara de nestavilit, nimeni nu ia la rost detaliile acestor proiecte. In consecinta, vom avea legi, pe care toata lumea le va lauda si care vor putea produce efecte devastatoare pentru economie.
Prima problema asupra careia atrag atentia vine dintr-o posibila confuzie. Principiul descentralizarii este unul corect intr-o democratie, fiindca ajuta la o eficientizare in activitatile publice. Acest principiu nu trebuie insa confundat cu cel al subsidiaritatii, care presupune si descentralizare, dar nu este doar atat. Subsidiaritatea spune ca este nevoie de transferarea puterii decizionale la nivelul cel mai eficient pentru activitatea respectiva. Asta nu inseamna obligatoriu transferul catre puterea locala a tuturor atributiilor, ci o impartire pe verticala. Spre exemplu, nu trebuie transmisa la nivelul unei localitati puterea de a decide mersul trenurilor, dupa cum este el confortabil cetatenilor din respectiva localitate.
A doua problema, la fel de grava, tine de ceea ce deja unii politicieni incep sa remarce. Respectiv, capacitatea tuturor administratiilor locale de a prelua respectivul efort financiar, in paralel cu efortul administrativ. Fiindca, potrivit definitiilor, noi avem de-a face cu o descentralizare a deciziei administrative, fara sa fie clar si mecanismul fiscal descentralizat. Local, banii vin pe trei cai: taxe si impozite locale, bani de la bugetul central si fonduri atrase prin surse
