Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Escroc dat în urmărire, cazat la închisoare

Publicat in Vocea Brailei, luni 18 mai 2009 ·

Un brăilean de 24 de ani, care se sustrăgea de la efectuarea unei pedepse cu închisoarea, a ajuns până la urmă tot în spatele gratiilor. În ziua de 15 mai, poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat, pe raza municipiului, pe Marius Adrian S., urmărit la nivel naţional şi internaţional.

Acesta are de executat o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătura privată. În fapt, la data de 8 iulie 2005, folosindu-se de o adeverinţă falsă, tânărul a indus în eroare reprezentanţii unei societăţi comerciale din Brăila, încheind prin calităţi mincinoase un contract de creditare pentru achiziţionarea unor bunuri în valoare de 2.376 de lei. Cel în cauza a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

De asemenea, ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva unui alt brăilean, N.G.M, sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de Legea 59/1934 asupra cecului. Persoana în cauză, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiu, în luna noiembrie anul trecut, a emis o filă cec în valoare de 2.922 de lei, având înscrisă data de 17 decembrie 2008. Fila cec a fost refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil. Un brăilean de 24 de ani, care se sustrăgea de la efectuarea unei pedepse cu închisoarea, a ajuns până la urmă tot în spatele gratiilor. În ziua de 15 mai, poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat, pe raza municipiului, pe Marius Adrian S., urmărit la nivel naţional şi internaţional.

Acesta are de executat o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătura privată. În fapt, la data de 8 iulie

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 17 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 58 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 18 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 2 ore
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°