În aria protejată de la Pleniţa, circa 15.000 de oameni au petrecut ieri, la Sărbătoarea Bujorului, devenită tradiţie de mai bine de 30 de ani. Mirosul de mici şi carne sfârâind pe grătar a umplut văzduhurile, iar horele şi sârbele au acoperit cântecul de primăvară al păsărelelor.

Dimineaţa nu s-a risipit de-a binelea când primii petrecăreţi şi-au făcut apariţia. Pe mai bine de un kilometru, şoseaua e plină de maşini care se-ndreaptă spre pădure. Bujorii îşi saltă capetele, unii mai timizi, alţii mai îndrăzneţi. De multă vreme, Paeonia peregrina, bujorul românesc, creşte printre copacii uriaşi, printre cer şi garniţă, făcând din Poiana Pleniţa una dintre rarele păduri din sud-vestul ţării cu o asemenea alcătuire. „Prima dată când am venit eu la Sărbătoarea Bujorului era prin '70, odată cu inagurarea. Eram în clasa a VII-a şi ne-au adus de la şcoală“, îşi aminteşte Mihai-Puiu Calafeteanu, primarul de la „Pleniţa city“, cum îi place să spună de ceva ani, glumind. „Frumuseţea asta de covor roşu, de foc, se întinde pe circa 50 de hectare, într-o arie care a devenit, din 2000, protejată, fiind deosebită nu numai în România, ci şi în Europa. La sărbătoarea de anul acesta aşteptăm peste 15.000 de oameni, din Dolj, Mehedinţi, Gorj etc. În fiecare an, vin tot mai mulţi. Şi, ca să păstrăm un ton civilizat, ca să învăţăm să petrecem într-un mod decent, avem peste tot afişe în care îndemnăm la curăţenie, avem saci menajeri şi 100 de copii, care, împreună cu cei de la Mediu, împart fluturaşi şi pliante“.

Demonul din joc

În timp ce primarul ne povesteşte despre organizare, câţiva oameni se prind în sârbă, în faţa scenei. Întâi doi, trei bărbaţi, apoi câţiva tineri, apoi femei şi copii. Lăutarii cântă cu foc, picioarele par că au un ritm al lor, aparte, pe care numai notele jucăuşe şi versurile îl dezlănţuie, feţele devin zâmbitoare, mândre, fe